vineri, 31 iulie 2009

Decizii

Pt mine luna iulie,pana acum in fiecare an incepand din 2003 a insemnat o luna a stresului si incordarii datorita incertitudinii legate de concursul de titularizare pe care l-am dat si anul acesta la istorie,concurs la care a fost prezentat un singur post titularizabil la Andreasu,undeva la munte si nu mai spun ca nici pe asta n-am avut sansa sa-l obtin,pe care l-as fi luat pt a avea un avantaj,acela de a obtine transfer dar n-a fost sa fie,apoi un post netitularizabil pe care l-am detinut pana acum in vara l-am pierdut prin spargerea catedrei de istorie geografie pt a avantaja un debutant bursier M.E.C.I care a obtinut la examen doar 5 dar i s-a dat postul datorita contractului de mediu rural,asadar poti obtine si 10 la titularizare ca nu ai prioritate,are bursierul cu 5,asa e dreptatea in Romania.Ramasem cu speranta ca o sa iau orele de istorie de la Barsesti si Paulesti dar si aceasta oportunitate mi-a fost luata de data asta pot spune ca pe drept pt ca persoana respectiva avea nota mai mare decat mine.Mi s-a mai oferit un loc dar l-am refuzat pt ca efectiv nu-mi convenea,poate daca aveam masina mea faceam naveta si era ceva dar asa nu.Din 2003 pana acum am facut mereu naveta sau am stat cu gazda si n-am reusit sa strang nici un ban,in plus stresul a crescut an de an,satisfactiile foarte putine.Sunt in pragul luarii unei decizii radicale chiar a incheierii carierei in invatamant.Am ajuns sa ma intreb ce-am realizat in ultimii ani si am ajuns la concluzia ca ft putine,nici respectat n-am fost,iar asteptarile mele au fost pur si simplu facute tandari......Dar cum se spune viata merge inainte si trebuie sa incerc sa reusesc altfel decat pana acum cu toate ca nu stiu cu exactitate cum....dar cine incearca nu greseste....Voi aplica in continuare deviza GANDESTE,ACTIONEAZA,CASTIGA!

Un comentariu:

Unknown spunea...

CAPU SUS SI PRIVIREA DREAPTA NICIODATA NU POTI SA STII CE TE ASTEAPTA!